De ce colegii tăi thailandezi spun mereu „OK”, și apoi nu se mai întâmplă nimic?

Ai întâlnit vreodată o astfel de situație?

Îi prezinți cu entuziasm o propunere unui coleg sau partener thailandez, iar acesta zâmbește, dă din cap și spune politicos un „OK” (ครับ/ค่ะ, krap/ka). Te gândești: „Minunat, am rezolvat!”

Rezultatul? Trec zile, iar proiectul nu progresează deloc. Întrebi din nou, iar persoana respectivă te întâmpină cu același zâmbet inocent. Începi să-ți pui întrebări existențiale: mă amână? Sau pur și simplu nu a înțeles?

Nu te grăbi să tragi concluzii. S-ar putea să nu fi dat peste angajați „neserioși”, ci să nu te fi acordat la „canalul cultural” corect.

Adevăratul cod al comunicării se ascunde dincolo de limbaj

Adesea credem că, odată ce stăpânim o limbă străină, am obținut cheia universală a comunicării. Dar un consultant intercultural de top a împărtășit o perspectivă: limba este doar suprafața comunicării, adevăratul cod se ascunde în cultură.

Imaginează-ți comunicarea ca o ascultare a radioului.

Ai un radio de top (abilitățile tale lingvistice), care poate recepționa diverse semnale (cuvinte și propoziții). Dar dacă nu știi pe ce „canal” emite cealaltă persoană, vei auzi mereu doar zgomot alb, sau vei înțelege greșit complet.

În Thailanda, acest canal cultural esențial se numește „เกรงใจ” (Kreng Jai).

Acest cuvânt este greu de tradus direct; el înglobează sensuri multiple precum „considerație, politețe, dorința de a nu deranja pe alții, respect”. În această atmosferă culturală, un refuz direct sau o exprimare a opoziției este considerată un comportament extrem de nepoliticos, chiar agresiv.

Așadar, atunci când colegul tău thailandez spune „OK (krap/ka)”, pe „canalul” său Kreng Jai, sensul adevărat este:

• „Am auzit, am primit mesajul tău.” (Dar asta nu înseamnă că sunt de acord)
• „Nu vreau să te pun într-o situație stânjenitoare, așa că răspund politicos, deocamdată.” (Cât despre dacă pot face asta, trebuie să mă gândesc)
• „Am anumite rezerve, dar nu este potrivit să le spun direct acum.”

Vezi? Ceea ce tu ai crezut că este un „Da”, a fost de fapt doar un „Mesaj Primit”. Deși vorbiți, în mod clar, aceeași limbă, este ca și cum ați trăi în două lumi paralele.

Cum să te acorzi la „canalul cultural” corect?

Atunci, cum poți sparge această „liniște politicoasă” și să auzi ce simt cu adevărat? Acel consultant a împărtășit un studiu de caz pe care l-a realizat pentru o mare companie aeriană.

Directorii străini ai acestei companii se confruntau cu aceeași problemă: deși subliniau mereu „ușa biroului meu este întotdeauna deschisă”, angajații locali nu ofereau niciodată feedback proactiv. Directorii credeau că angajații nu aveau dorința de a comunica.

Dar consultantul a punctat cu precizie: problema nu era la angajați, ci la metoda de comunicare.

Pentru angajații profund influențați de cultura „Kreng Jai”, a intra direct în biroul șefului pentru a-i „da o părere” reprezintă un risc enorm. Le era frică să nu-l facă pe șef să-și piardă prestigiul și se îngrijorau să nu-și facă probleme.

Așadar, consultantul a creat un canal anonim de feedback. Angajații puteau semnala orice problemă, îngrijorare sau sugestie prin acest canal sigur și confidențial. Consultantul le colecta și le raporta apoi conducerii.

Rezultatul? Feedback-ul a curs ca o inundație. Problemele odată ascunse de „tăcere” au ieșit la suprafață una după alta.

Această poveste ne arată trei tehnici simple de „acordare”:

1. Învață să „asculți” tăcerea. În cultura thailandeză, tăcerea și ezitarea nu înseamnă „lipsă de idei”, ci un semnal puternic, care spune: „aici este o problemă care necesită atenția și rezolvarea ta”. Atunci când cealaltă persoană tace, nu ar trebui să o grăbești, ci să creezi un mediu mai sigur și să folosești o modalitate mai indirectă pentru a înțelege preocupările sale.

2. Creează un „loc sigur” pentru feedback. În loc să le ceri angajaților să fie „curajoși”, mai bine construiește-le un pod sigur. Fie că e o cutie poștală anonimă, fie că este un intermediar desemnat, esențial este să se simtă că exprimarea gândurilor reale este „fără riscuri”.

3. Nu te baza doar pe o singură sursă de informații. Dacă te informezi doar prin intermediul traducătorului sau al secretarei tale, informațiile pe care le primești sunt, cel mai probabil, „filtrate” și „înfrumusețate”. Ieși proactiv în întâmpinarea lor, stabilește legături cu oameni de la diferite niveluri și departamente și construiește-ți o imagine completă. Aceasta este cu adevărat înțelegerea pieței, și nu trăirea într-o bulă informațională.

Limbajul este un punct de plecare, conectarea este destinația finală

Până la urmă, scopul suprem al învățării unei limbi nu este doar adăugarea unei abilități în plus în CV, ci stabilirea unor conexiuni autentice și profunde cu oameni din altă lume.

Simplul fapt de a stăpâni vocabularul și gramatica este ca și cum ai ști doar să tastezi, dar nu ai ști cum să navighezi pe internet. Înțelegerea culturii este cablul de internet care te ajută să te conectezi la rețea și să vezi lumea largă.

Desigur, înainte de a înțelege în profunzime fiecare cultură, avem nevoie de un instrument pentru a iniția prima conversație. În trecut, bariera lingvistică era cel mai mare obstacol, dar acum, aplicații de chat inteligente precum Intent, integrate cu funcții puternice de traducere AI, îți permit să inițiezi cu ușurință conversații cu oameni din orice colț al lumii. Acestea sparg bariera lingvistică inițială, oferindu-ți ocazia de a-ți construi o rețea mai largă de contacte și de a experimenta personal acele detalii culturale care nu pot fi învățate din cărți.

Data viitoare, când te pregătești să intri pe o piață nouă sau să colaborezi cu parteneri din medii culturale diferite, nu uita:

Nu te întreba doar „ce au spus?”, ci și „ce nu au spus?”.

Atunci când poți înțelege limbajul din spatele tăcerii, ai stăpânit adevărata artă a comunicării interculturale.